Òåêñò ðåôåðàòà: ñòðàíèöà 3
functie de modul cum pot fi încheiate, actele juridice civile se împart în acte strict personale si acte încheiate prin reprezentare.
Actele juridice personale sunt acele acte care nu pot fi încheiate decât personal, nefiind susceptibile a fi încheiate prin reprezentant. Astfel de acte sunt testamentul, casatoria, recunoasterea filiatiei, etc.
Actele juridice încheiate printr-un reprezentare sunt actele juridice ce se încheie de o alta persoana în calitate de reprezentant.
Importanta acestei clasificari consta în aceea ca actele strict personale constituind exceptia, sunt guvernate de norme juridice ce cuprind unele reguli speciale ce sunt de stricta interpretare si aplicare. De asemenea, în timp ce valabilitatea actului juridic strict personal se apreciaza numai în raport de persoana sau persoanele ce le încheie, la actele încheiate prin reprezentant se apreciaza si prin persoana reprezentantului.
10. Dupa reglementarea si denumirea lor legala, actele juridice civile se clasifica în acte numite (tipice) si acte nenumite (atipice)
Sunt acte juridice numite sau tipice acele care au o denumire stabilita de legislatia civila, precum si o reglementare proprie. Marea majoritate a actelor juridice civile sunt numite, cum ar fi, spre exemplu, contractul de vânzare-cumparare, mandatul, locatie, depozit, etc.
Prin acte juridice nenumite se înteleg acele acte care nu sunt nominalizate si nu au o reglementare proprie în legislatia civila. Un asemenea act juridic civil este contractul de vânzare cu clauza de întretinere.
Clasificarea actelor numite si nenumite prezinta importanta juridica sub aspectul regulilor aplicabile celor doua categorii de acte. Astfel, actelor juridice civile nenumite li se aplica regulile generale ce reglementeaza actele juridice sau ale celui cu care are mai multa asemanare.
11. Dupa modul lor de executare, actele juridice civile se împart în acte cu executare imediata si acte cu executare succesiva.
Actele cu executare imediata sunt acele acte a caror executare se produce o singura data, printr-o singura prestatie din partea debitorului. Fac parte din aceasta categorie, darul manual, vânzarea-cumpararea unui bun, când pe loc se plateste pretul si se preda bunul.
Actele juridice cu executare succesiva sunt acele acte a caror executare se realizeaza prin mai multe prestatii succesive. Intra în aceasta categorie, contractul de renta viagera, donatia cu sarcina întretinerii, vânzarea-cumpararea în rate etc.
Aceasta clasificare prezinta interes din punct de vedere juridic sub aspectul sanctiunilor ce se aplica în caz de neexecutare. Astfel, în timp ce contractele sinalagmatice cu executare imediata li se aplica rezolutiunea pentru neexecutarea culpabila sau necorespunzatoare, contractelor sinalagmatice cu executare succesiva li se va aplica rezilierea. De asemenea, în cazul actelor juridice cu executare succesiva, pentru fiecare prestatie curge o prescriptie extinctiva distincta.
12. În functie de rolul vointei partilor în stabilirea continutului actului juridic civil, distingem acte subiective si acte conditie.
Actele juridice subiective se caracterizeaza prin aceea ca întreg continutul lor este stabilit prin vointa partilor care le-au încheiat. Acestea sunt marea majoritate a actelor de drept civil.
Actele juridice conditie sunt acele acte al caror continut este predeterminat de norme imperative, partile actelor juridice exprimându-si vointa numai în privinta nasterii lor. Exemplu de act juridic conditie este casatoria.
Aceasta clasificare prezinta importanta din punct de vedere al aprecierii conditiilor de validitate ale celor doua acte. Astfel, continutul actelor juridice conditie fiind reglementat în mod imperativ de lege, valabilitatea lor se apreciaza în limitele acestor norme juridice imperative, în vreme ce aprecierea valabilitatii actelor subiective al caror continut este stabilit de parti se face în limite mai largi.
Pe de alta parte, în timp ce actele juridice conditie nu pot fi decât cele stabilite si reglementate de lege, actele subiective nu se limiteaza numai la cele expres reglementate de lege.
Conditiile de valabilitate ale actelor juridice civile.
Dupa reglementarile de baza pe care ni le ofera doctrina juridica, conditiile esentiale pentru validitatea conventiilor sunt:
* Capacitatea de a contracta;
* Consimtamântul valabil al partii care se obliga;
* Un obiect determinat;
* O cauza licita.
În legatura cu aceste prevederi se impun a fi facute unele precizari. Astfel, desi textul se refera la conventii, conditiile enumerate sunt necesare si valabile pentru toate actele juridice, indiferent ca acestea sunt unilaterale sau bilaterale. Pe de alta parte, desi textul se refera la consimtamântul valabil al partii care se obliga, totusi toate partile actului juridic, inclusiv creditorul, trebuie sa exprime un consimtamânt valabil.
De asemenea actul juridic este valid nu numai când obiectul este determinat, ci si atunci când acest obiect este doar determinabil, iar în ceea ce priveste cauza nu este suficient ca sa fie numai licita, ci în plus trebuie sa fie reala si corespunzatoare regulilor de morala.
În afara conditiilor aratate mai sus, o conditie esentiala pentru validitatea actelor juridice o constituie forma pentru actele formale sau solemne.
Pe lânga conditiile esentiale, actul juridic poate cuprinde si conditii neesentiale sau întâmplatoare, a caror lipsa nu poate influenta valabilitatea actelor juridice, cum ar fi, spre exemplu, modalitatile actului juridic (termenul si conditia).
Notiunea si clasificarea conditiilor de validitate ale actului juridic civil.
În literatura de specialitate, conditiile esentiale de validitate ale actelor juridice au fost desemnate si prin termenul de elemente esentiale. Nu credem ca ar fi vreo greseala ca pentru desemnarea termenului de conditii esentiale de validitate ale actelor juridice si expresia “cerintele esentiale de validitate ale actului juridic”.
Prin conditii de validitate ale actului juridic trebuie sa de înteleaga toate cerintele sau elementele prevazute de lege sau stabilite de parti pentru validitatea actului juridic civil.
Conditiile de validitate ale actului juridic civil se clasifica dupa mai multe criterii. Astfel, în functie de aspectele la care se refera deosebim conditii de fond si conditii de forma. Conditiile de fond sunt cele care privesc continutul actului juridic, iar cele de forma privesc forma de exteriorizare a vointei, adica forma pe care o îmbraca acest continut.
În functie de obligativitatea lor, conditiile actului juridic civil se împart în esentiale si neesentiale. Conditiile esentiale sunt acele conditii care trebuie îndeplinite în mod obligatoriu, pentru însasi validitatea actului juridic. Dimpotriva conditiile neesentiale pot fi sau nu prezente în structura actului juridic civil, fara consecinte asupra valabilitatii acestuia.
În sfârsit, conditiile actului juridic civil se mai pot clasifica, în functie de sanctiunea ce intervine în caz de nerespectare a lor, în conditiile de validitate a caror nerespectare se sanctioneaza cu nulitatea actului si conditii de eficacitate a caror nerespectare priveste doar eficacitatea actului, fara nici o înrâurire asupra valabilitatii actului juridic civil.
Capacitatea de a încheia actul juridic civil
Notiune si reglementare legala.
Capacitatea de a încheia acte juridice civile este una din conditiile de fond, esentiala pentru validitatea actului juridic.
Prin capacitate de a încheia acte juridice civile se întelege aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi si obligatii civile, prin încheierea de acte de drept civil. Conceputa în acest fel, capacitatea de a încheia acte juridice civile se înfatiseaza ca o parte a capacitatii de folosinta a persoanei fizice si juridice, în sensul posibil (aptitudinii) de a avea drepturi si obligatii civile, precum si ca o premisa a capacitatii de exercitiu, alaturi de discernamânt, de a dobândi drepturi subiective civile si obligatii prin încheierea de acte juridice civile. Cu alte cuvinte, capacitatea de a încheia acte juridice civile se întemeiaza atât pe ideea de a dobândi prin încheierea de acte juridice civile.
Sub aspectul reglementarii legale în articol …. Enumerându-se conditiile esentiale pentru validitatea unui act juridic, la pct 1 se prevede expres capacitatea de a contracta. În afara acestui text de lege, capacitatea de a încheia acte juridice civile mai este reglementata de art … , potrivit caruia “poate contracta orice persoana ce nu este declarata incapabila de lege” si art …., care enumera persoanele incapabile de a încheia contracte si anume minorii, interzisii, precum si toti acei carora legea le-a prohibit oarecare contracte.
Unele reglementari privind capacitatea de a încheia acte juridice civile au ca obiect diferite categorii de acte juridice civile. Astfel, potrivit dispozitiilor art… , minorul de 16 ani poate dispune prin testament de jumatate din bunurile de care poate dispune potrivit legii persoana majora, iar în art … se consacra principiul potrivit caruia “orice persoana este capabila de a face testament, daca nu este oprita de lege”. De asemenea, în toata materia contractelor de vânzare-cumparare potrivit art …. “Pot cumpara si vinde toti carora nu le este oprit prin lege”
Principiul capacitatii si exceptia de la acest principiu
Regula în aceasta materie, consacrata în doctrina si stabilita si de practica judecatoreasca este ca orice persoana are capacitate de a încheia acte juridice civile, incapacitatile constituind exceptii de la aceasta regula. În legatura cu aceasta regula în articolul 12 C. Civ. Se prevede expres ca “nimeni nu poate fi îngradit în capacitate de folosinta si nici lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exercitiu, decât în cazurile si conditiile stabilite de lege”.
În ceea ce priveste persoanele juridice regula capacitatii de a încheia acte juridice este subordonarea principiului specialitatii capacitatea de folosinta consacrata prin art. 29 din C. Civ. Potrivit caruia “persoana juridica are capacitate juridica de folosinta potrivit scopului activitatii ei”
Capacitatea de folosinta a persoanei juridice ia nastere în momentul aprobarii statutului sau regulamentului ei, iar în cazurile când urmeaza sa functioneze pe baza regulamentului general privind organizatiile de stat, respectiv – din momentul publicarii de catre organul competent a hotarârii de înfiintare a ei. Daca statutul urmeaza sa fie înregistrat, capacitatea de folosinta a persoanei juridice ia nastere din momentul înregistrarii.
Toate actele juridice care nu sunt încheiate în vederea realizarii scopului persoanei juridice sunt sanctionate cu nulitatea.
Incapacitatea de a încheia acte juridice trebuie sa fie expres prevazuta de lege, iar textele de lege prin care sunt reglementate astfel de exceptii sunt de stricta interpretare si aplicare.
Fata de notiunea si reglementarile legale privitoare la capacitatea de a încheia acte juridice civile, se poate concluziona ca aceasta capacitate este o stare de drept în comparatie cu discernamântul care este o stare de fapt care se apreciaza de la persoana la persoana, în functie de aptitudinea si puterea psihointelectuala a acesteia de a aprecia între bine si rau, licit si ilicit, moral si imoral, etc.
Consimtamântul
Corelatia dintre consimtamânt si vointa juridica
Pentru ca un act juridic sa ia fiinta si sa produca efecte, este absolut necesara existenta unei vointe care sa-l creeze, deoarece actul juridic este manifestarea de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, adica de a crea, modifica, transmite sau stinge un raport juridic civil.
Privita în realitatea ei psihologica, vointa este un fenomen complex care cuprinde în continutul ei stari intelective (senzatii, perceptii, gândire, memorie); stari afective (emotii si sentimente) si stari volitive (reglarea conduitei, propunerea de scopuri deliberari, luari de decizii) si sub aspectul ei juridic vointa este un fenomen complex, deoarece structura ei este formata din doua elemente: consimtamânt si cauza a (scop).
Corelatia care exista asadar, între vointa si consimtamânt este de tipul întreg parte, vointa alcatuind întregul, iar consimtamântul o parte a acestuia.
Formarea si principiile vointei juridice
Ceea ce îi determina pe oameni sa încheie acte juridice este nevoia lor de a-si satisface cerintele de ordin material si spiritual ale vietii cotidiene. Aceasta înseamna ca orice act de vointa urmareste realizarea unui anumit scop. Sub influenta nevoilor se formeaza motivele actiunilor omenesti, motivele constituind, asadar, elementul care-l îndeamna pe om sa-si propuna anumite scopuri, iar scopul reprezinta ceea ce omul tinde sa realizeze. Tocmai aceasta trasatura a actiunii omenesti, de a urmari constient realizarea unui anumit scop, ne îngaduie sa denumim actiunea sa ca act de vointa.
Cântarind motivele care o îndeamna sa actioneze, persoana delibereaza pâna când intervine motivul determinant care antreneaza hotarârea de a o încheia actul juridic proiectat.
În procesul psihologic de formare a consimtamântului distingem, prin urmare, mai multe etape, si anume: reflectarea nevoilor în constiinta, aparitia sub - impulsul lor – a motivelor care îndeamna la actiune; deliberarea; interventia motivului determinant care este reprezentarea intelectuala a scopului principal, urmarit si, în fine hotarârea de a încheia actul juridic necesar pentru împlinirea scopului urmarit, adica pentru împlinirea nevoilor care au constituit punctul de plecare al procesului psihologic de formare a vointei juridice.
Din punct de vedere juridic intereseaza numai interventia motivului determinant si hotarârea de a încheia actul juridic, care constituie cele doua elemente ale vointei juridice si anume:
a) consimtamântul, care înseamna hotarârea de a încheia actul juridic;
b) cauza prin care se întelege scopul concret urmarit prin încheierea actului respectiv, scop a carui reprezentare intelectuala a constituit motivul determinant ale încheierii actului juridic civil.
Doctrina juridica civila consacra doua principii ce guverneaza vointa juridica si anume principiul libertatii actelor juridice civile, cunoscut si sub numele de principiu autonom de vointa si principiul vointei reale, numit si principiul vointei interne.
De aici rezulta ca subiectele de drept civil sunt libere sa încheie orice acte juridice, dar respectând legea si bunele moravuri. Cu respectarea legii si a regulilor de morala, subiectele de drept civil pot sa dea actului juridic încheiat, continutul dorit de ele. Ele sunt, de asemenea, libere sa modifice sau sa puna capat actului juridic pe care l-au încheiat.
Pentru a produce efecte juridice, respectiv, pentru a crea, modifica, transmite sau stinge raporturi juridice de drept civil, vointa trebuie sa fie exteriorizata de forul interior al autorului ei. Cu alte cuvinte, vointa interna trebuie manifestata în exterior pentru a fi cunoscuta de alte persoane. Vointa juridica cuprinde, asadar, doua elemente: vointa interna (reala) si vointa declarata (exteriorizata). Pentru a putea da nastere la efecte juridice între vointa interna si cea declarata trebuie sa existe o concordanta deplina. Exista însa cazuri în care nu exista concordanta între vointa si cea interna, situatie în care se ridica problema careia dintre acesteia trebuie sa i se acorde prioritate.
Definitia si cerintele de validitate ale consimtamântului
Consimtamântul este conditia esentiala, de fond, prevazuta de lege, pentru validitatea actului juridic civil.
Prin consimtamânt se întelege hotarârea unei persoane de a se obliga juridiceste si manifestarea în exterior a acestei hotarâri. Consimtamântul este în aceasta acceptiune, un element fundamental si necesar al oricarui act juridic civil.
Într-un alt sens, mai apropiat de sensul etimologic al cuvântului prin consimtamânt se desemneaza acordul de vointa al partilor, în actele juridice bilaterale si multilaterale.
Pentru a fi valabil consimtamântul trebuie sa îndeplineasca, cumulativ, urmatoarele cerinte:
a) hotarârea de a încheia actul juridic trebuie sa fie exteriorizata. Atâta timp cât consimtamântul nu a fost exteriorizat nu are nici o semnificatie juridica.
Formele declaratiei de vointa pot fi alese liber de catre cei ce încheie actul juridic cu exceptia cazurilor prevazute de lege, când manifestarea de vointa trebuie sa îmbrace o forma speciala.
Modurile de exteriorizare a consimtamântului sunt variate. Vorbele si înscrisurile sunt cele mai frecvente. Dar în afara de declaratia expresa, facuta verbal, în scris sau chiar printr-un gest, spre exemplu chemarea unui taxi, consimtamântul se mai poate manifesta si prin savârsirea unei actiuni cum ar fi, spre exemplu, începerea executarii unui mandat din care rezulta în mod concludent acceptarea mandatului ori chiar prin adoptarea unei anumite atitudini (stationarea taxiurilor în anumite locuri ce le sunt rezervate).
În literatura de specialitate, ca si în practica judiciara s-a pus problema valorii juridice a tacerii. În principiu tacerea prin ea însasi nu poate valora consimtamântul.
Cu toate acestea, legea prevede unele cazuri în care tacerea valoreaza consimtamântul. Astfel, daca dupa expirarea termenului stipulat prin contractul de locatiune, locatarul ramâne si este lasat în posesia bunului, locatiunea se considera reînnoita care se numeste tacita relocatiune. Tacerea mai poate valora consimtamântul atunci când partile atribuie tacerii semnificatie juridica de consimtamânt sau o astfel de semnificatie rezulta din obicei.
b) consimtamântul trebuie sa provina de la o persoana care are discernamânt. Actul juridic civil fiind un act de vointa, autorii manifestarea de vointa trebuie sa aiba puterea de a discerne si a aprecia consecintele actului juridic pe care le încheie.
Persoanele care au deplina capacitate de exercitiu, sunt prezumate ca au discernamânt. Minorii pâna la vârsta de 15 ani alienatii mintali si debilii mintali pusi sub interdictie judecatoreasca sunt prezumati ca au discernamântul necesar sa încheie acte juridice civile, fie datorita vârstei lor fragede, fie datorita starii lor de sanatate mintala.
Între 15 si 18 ani minorii au capacitate de exercitiu restrânsa si în aceasta perioada discernamântul lor juridic este în curs de formare. Ei au discernamânt, însa le lipseste experienta vietii juridice, motiv pentru care actele lor juridice sunt încuviintate în prealabil de ocrotitorii lor legali.
c) consimtamântul trebuie sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice, adica de a angaja, pe autorul lui din punct de vedere juridic. De aici consecinta ca obligatiile de ordin moral, cele de politete sau pur amicale, precum si cele încheiate sub o conditie pur postetativa, a carei realizare depinde exclusiv de vointa celui ce se obliga, nu sunt obligatii juridice. În aceste cazuri, declaratia de vointa nu are valoare juridica, fiindca lipseste intentia de a se obliga juridiceste.
d) Consimtamântul sa nu fie alterat prin vreun viciu de consimtamânt. Caracterul constient si liber al consimtamântului poate fi alterat de anumite împrejurari denumite vicii de consimtamânt. Într-adevar, potrivit dispozitiilor art, c civ “consimtamântul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violenta sau surprins prin dol”. Viciile care altereaza caracterul constient si liber al consimtamântului sunt: eroarea, dolul, violenta si leziunea.
Viciile de consimtamânt
Eroarea. Eroarea este o falsa reprezentare a realitatii la încheierea unui act juridic. În raport cu consecintele pe care le produce eroarea poate distinge vointa juridica, poate vicia consimtamântul sau poate sa nu aiba nici o influenta asupra vointei, fiind indiferent din punct de vedere juridic. Rezulta, asadar, ca în functie de efectele la care da nastere, eroarea este de trei feluri: eroarea obstacol, denumita si distinctiv de vointa, eroare-viciu de consimtamânt si eroare indiferenta.
Eroarea obstacol este cea mai grava forma de eroare, ea împiedicând formarea actului juridic. Acest fel de eroare se întâlneste în cazul în care ea cade asupra naturii actului juridic, adica o parte crede ca încheie un act juridic de vânzare-cumparare, iar cealalta parte ca încheie un act juridic de donatie, precum si în cazul în care eroarea cade asupra identitatii obiectului, respectiv, o parte crede ca obiectul actului juridic este un apartament, iar cealalta parte ca obiectul actului îl constituie o garsoniera.
Eroarea obstacol împiedicând formarea actului juridic echivaleaza cu lipsa consimtamântului ceea ce atrage dupa sine nulitatea actului juridic civil încheiat sub imperiul acestei erori.
Eroarea viciaza consimtamântul în doua cazuri si anume: când eroarea cade asupra calitatilor substantiale ale obiectului adica asupra acelor calitati care au fost determinante la încheierea actului juridic si fara de care – daca n-ar fi intervenit eroarea – actul nu s-ar fi încheiat (de exemplu, se crede ca se cumpara un tablou original al unui pictor renumit si în realitate este o copie) si atunci când eroarea cade asupra identitatii sau asupra calitatilor speciale ale persoanei celui cu care s-a încheiat contractul, în acele contracte în care consideratia persoanei cocontractului si a calitatilor sale speciale (aptitudini deosebite, talent, reputatie etc.) sunt hotarâtoare la încheierea contractului (actul cu titlu gratuit, mandat, depozit, angajarea de specialisti sau artisti).
Prin urmare, ceea ce viciaza consimtamântul si anularea actului juridic este eroarea asupra motivului determinant, daca acest motiv a fost o calitate substantiala a obiectului sau identitatea ori însusirile speciale ale persoanei cocontractului.
Actele juridice civile încheiate sub imperiul erorii sunt sanctionate cu nulitate relativa.
În toate celelalte cazuri, eroarea este considerata ca indiferenta. Ea nu viciaza consimtamântul si ca atare nu are nici o influenta asupra valabilitatii actului juridic (de exemplu, eroarea asupra calitatilor nesubstantiale) erori de calcul.
În functie de natura realitatii fals reprezentate, eroare poate fi: eroare de fapt, adica o falsa reprezentare a realitatii faptelor si eroarea de drept care consta în falsa reprezentare a existentei ori continutului unei legi.
Problema admisibilitatii erorii de drept ca viciu de consimtamânt este controversat. Unii autori invocând argumente rezultând din obligatia cunoasterii legii întemeiaza pe prezumtia de cunoastere a legii considera ca eroarea de drept nu poate fi invocata ca viciu de consimtamânt.
Consideram alaturi de marea majoritate a autorilor, precum si de practica judecatoreasca ca eroarea de drept poate fi invocat ca viciu de consimtamânt. Eroarea de drept în masura în care produce aceleasi efecte ca si eroarea de fapt nu poate fi respinsa ca viciu de consimtamânt, deoarece cel ce invoca eroarea de drept nu cauta sa se sustraga de la aplicarea legii civile, ci se margineste sa arate ca a avut o falsa reprezentare a realitatii cu privire la aceasta, ceea ce are ca urmare anularea actului juridic.
Pentru ca falsa reprezentare a realitatii la încheierea unui act juridic civil sa fie viciu de consimtamânt trebuiesc îndeplinite cumulativ urmatoarele doua conditii: elementul asupra caruia cade eroarea trebuie sa fie hotarâtor, determinant pentru încheierea actului juridic, în sensul ca daca ar fi fost cunoscut realitatea, actul nu se încheia si faptul – la contracte – ca celalalt contractant a cunoscut sau trebuie sa cunoasca, în împrejurarile date, ca motivul determinant asupra caruia a purtat eroarea, a fost determinant, hotarâtor pentru încheierea actului juridic.
Conform principiilor probatiunii judiciare, dovada erorii trebuie sa fie facuta de cel ce invoca eroarea ca viciu de consimtamânt. Fiind un fapt juridic eroarea poate fi dovedita prin orice mijloc de proba admis de lege, inclusiv prin martori si prezumtii.
Dolul (viclenia). Dolul este inducerea în eroare a unei persoane prin folosirea de mijloace viclene în scopul de a o determina sa încheie un act juridic. Dolul nu viciaza consimtamântul direct, ci prin mijlocirea erorii pe care o provoaca. Ceea ce viciaza consimtamântul este, asadar, eroarea provocata de dol. Victima dolului nu se înseala, ci este înselata, fiind indusa în eroare de o alta persoana prin mijloace viclene.
Dolul ca viciu de consimtamânt presupune doua elemente si anume, un element subiectiv intentional, constând în intentia de a induce o persoana în eroare pentru a o
